• Aflat la 1.150 de metri altitudine, satul Brienz se află pe malul de nord al lacului cu același nume, la poalele muntelui Rothorn. În vara lui 2023, satul a scăpat „la limită” să fie înghițit de o alunecare de teren masivă, iar cei 3.000 de locuitori au fost evacuați preventiv.
  • Ulterior, în noiembrie, populația a fost evacuată complet, potrivit SRT, postul public elvețian. Pe lângă satul Brienz, municipalitatea include așezările Brinzauls, Kienholz și Axalp.

Cei doi bărbați au pătruns prin efracție în cartierul evacuat Brinzauls din municipalitatea Brienz. Poliția i-a arestat după ce au încercat să fugă, conform unui comunicat al poliției cantonale Graubünden.

Cu puțin înainte de ora locală 1:30, sistemul de supraveghere din Brinzauls a declanșat în centrul de control al poliției cantonale o alarmă privind „intrarea neautorizată”.

Doi presupuși hoți, un român de 36 de ani și altul de 24 de ani, au fost localizați prin intermediul sistemului de supraveghere. Cu sprijinul dronelor și al câinilor de serviciu, cei doi au fost arestați în Surava, după ce au încercat să fugă.

Câinii de serviciu ai poliției au reușit, de asemenea, să găsească diverse obiecte care erau legate de infracțiuni în zonă.

Subiecte BAC Română 2025. Ce a picat la prima probă a examenului de Bacalaureat
Recomandări
Subiecte BAC Română 2025. Ce a picat la prima probă a examenului de Bacalaureat

Poliția cantonală din Graubünden a început o anchetă, împreună cu procuratura.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.