UPDATE În accidentul rutier au fost implicate zece persoane, dintre care cinci au fost afectate: un copil de aproximativ 10 ani a decedat, iar alte patru persoane au fost transportate la spital.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

Știre inițială:

Incidentul rutier s-a petrecut la kilometrul 50, în dreptul localității Corbii Mari, Dâmbovița, conform News.ro.

„Din informaţiile preliminare, în eveniment ar fi implicate 3 autotrenuri şi 5 autoturisme. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Dâmboviţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a anunțat IGSU.

În urma accidentului, ISU Dâmbovița a mobilizat resurse semnificative: o mașină de stingere, trei echipaje de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, zece ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ.

 Suplimentar, ISU București-Ilfov a intervenit cu două ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic. A fost trimis și un elicopter SMURD de la Inspectoratul General de Aviație.

Mai mult, conform ISU Dâmbovița, au fost găsite cinci victime, dintre care trei sunt încarcerate. Echipajele acționează pentru extragerea acestora. Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, traficul este oprit pe A1, sensul Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 52.

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani
Recomandări
Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

„Circulația a fost deviată de la nodul rutier 49 Se estimează reluarea circulației pe A1 după ora 16.00”, a mai transmis sursa citată.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.