Oficialii americani au renunțat la pârghii importante înainte chiar de începerea negocierilor

Acum, Trump și oficialii săi amenință că se vor retrage din negocieri dacă Ucraina nu acceptă condițiile redactate fără ea. Comentariul lui Trump de miercuri, potrivit căruia credea că a ajuns la un acord cu Vladimir Putin, dar că acum trebuie să ajungă la unul cu Volodimir Zelenski, a fost revelator. Acestea nu au fost niciodată negocieri trilaterale adecvate.

Trump spune că Zelenski nu are cărți de jucat. De fapt, Trump a luat cărțile Ucrainei și le-a dat Rusiei. Din amatorism sau naivitate, oficialii americani au renunțat la pârghii importante înainte chiar de începerea negocierilor. Au exclus aderarea Ucrainei la NATO sau perspectiva recuperării teritoriilor ocupate. Trimisul special neofit al lui Trump, Steve Witkoff, a fost sedus de lingușirile Kremlinului și a înghițit argumentele acestuia privind cauzele războiului.

Moscova a lungir cât a putut negocierile și, timp de șase săptămâni, a respins apelul SUA la un armistițiu necondiționat, dar Washingtonul nu a exercitat nicio presiune. Trump a descris atacul mortal cu rachete al Rusiei asupra Kievului de joi ca fiind „inutil și foarte prost sincronizat”. Este cea mai apropiată condamnare a acțiunilor Moscovei pe care a rostit-o până acum.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Ucraina, în schimb, a fost supusă amenințărilor și coerciției, inclusiv suspendarea livrărilor de arme și a schimbului de informații. De asemenea, a fost învinuită în mod fals de declanșarea războiului. SUA au forțat-o în mod rușinos să semneze un acord-cadru privind extracția mineralelor, ca răsplată pentru ajutorul acordat anterior.

Recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeei va încuraja și alți tirani să încalce granițele

În loc să negocieze o pace justă pentru Ucraina și să preseze Rusia să o semneze, Trump a făcut exact opusul.

Poate că aceasta a fost intenția lui dintotdeauna, fie pentru că crede minciunile Rusiei, fie pentru că viziunea lui asupra lumii, bazată pe principiul „puterea face dreptate”, este în concordanță cu cea a lui Putin. Oricare ar fi cazul, tratamentul aplicat Ucrainei de către Trump va avea repercusiuni în întreaga lume.

Recunoașterea de către SUA a suveranității Rusiei asupra Crimeei, prima anexare forțată a unui teritoriu în Europa din 1945, nu numai că l-ar încuraja pe Putin să continue revendicările în Ucraina și în alte state din fosta Uniune Sovietică, dar ar încuraja și alți tirani din alte părți să încalce granițele. China, care are ochii ațintiți asupra Taiwanului, va lua aminte.

Digul subteran din Salina Praid s-a prăbușit. Minerii au încercat până în ultima clipă să salveze o secțiune a minei și au ieșit plângând
Recomandări
Digul subteran din Salina Praid s-a prăbușit. Minerii au încercat până în ultima clipă să salveze o secțiune a minei și au ieșit plângând

Trump slăbește Ucraina și aruncă Europa în haos

Concesia făcută de Trump lui Putin în privința Crimeii este cu atât mai gravă cu cât recunoașterea oficială nu era o condiție prealabilă pentru încheierea acordului. Insistența asupra unui aspect care reprezintă o linie roșie pentru Kiev riscă să facă să eșueze negocierile.

Tot ce s-a întâmplat până acum sugerează că Trump ar da vina pe Ucraina, ar opri ajutorul și ar renunța la sancțiuni, aruncând Europa în haos. Moscova ar ieși câștigătoare.

O pace falsă îi va permite lui Putin să revină pentru a-și termina treaba

Unii vor susține că Ucraina ar trebui să se supună realității și să accepte mișcarea lui Trump în Crimeea. Nu i se cere să recunoască suveranitatea Rusiei și nu poate face fără apărarea aeriană și serviciile de informații ale SUA.

Dar acest ajutor nu mai este asigurat – un motiv în plus pentru care Europa trebuie să accelereze eforturile de înlocuire a acestor capacități. Ucraina se teme, pe bună dreptate, că o pace falsă îi va permite lui Putin să revină pentru a-și termina treaba.

„Ați avut de ales între război și dezonoare. Ați ales dezonoarea și veți avea război.” Istoricii contestă dacă Winston Churchill i-a spus acest lucru lui Neville Chamberlain în legătură cu Acordul de la München din 1938 cu Germania nazistă. Dar riscă să devină epitaful politic al lui Trump, dacă Kievul și aliații săi europeni nu reușesc să-l convingă să schimbe cursul.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

motrescu_m061 26.04.2025, 11:05

presupunand ca Mexic-ul ar ataca SUA si ar ocupa California,eventual Florida si New Mexic,ce-ar face Trump,ar ceda cele 3 state Mexic-ului pentru a face pace ?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.