Întrebat, la Digi 24, despre presupusa întâlnire dintre cei trei, de la care candidata USR, Elena Lasconi, a publicat mai multe fotografii, susținând că au fost surprinse de un paparazzi, Crin Antonescu a precizat: „Dacă aşa ceva s-a întâmplat, nu mă surprinde sub nicio formă. Din partea domnului Ponta nu mă surprinde nimic, iar din partea domnului Dan mă surprind din ce în ce mai puţine lucruri”.

La întrebarea „de ce Nicuşor Dan ar fi ascuns o astfel de întâlnire”, Crin Antonescu a afirmat că nu era avantajoasă electoral, ci „reciproc dăunătoare”.

Potrivit candidatul PSD-PNL-UDMR la Președinție, această dezvăluire, în ultima zi a campaniei electorale, este pasionantă.  

„Eu nu vreau să mă lansez în speculaţii. Dacă şi domnul Coldea a fost acolo, dacă au fost împreună toţi, e greu de crezut că cei trei s-au întâlnit să discute despre numismatică sau o pasiune comună, să spunem muzică”, a transmis Crin Antonescu.

Elena Lasconi a publicat, joi, 1 mai, fotografii în care Nicușor Dan, Victor Ponta și cineva care pare a fi Florian Coldea ies din aceeași clădire.

Victor Ponta a reacționat vehement la acuzațiile aduse de Elena Lasconi, negând autenticitatea imaginilor și a transmis că va depune plângere penală împotriva candidatei USR pentru răspândirea acestor informații false.

Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Recomandări
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

La rândul său, Nicușor Dan a respins acuzațiile aduse, anunțând că va face plângere penală împotriva Elenei Lasconi pentru fals și înșelăciune.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.