Într-o conferință de presă, Victor Ponta susținuse că a discutat cu foști colegi din PSD care i-ar fi confirmat că nu sunt implicați și că întreaga acțiune ar fi fost orchestrat de Bogdan Popescu și firma Kensington, în colaborare cu Crin Antonescu.

„Partidul Social Democrat se delimitează ferm de acuzațiile formulate de candidatul independent Victor Ponta în legătură cu imaginile publicate de doamna Elena Lasconi”, se arată în comunicatul oficial al PSD.

„Afirmațiile lui Victor Ponta reprezintă o minciună și o calomnie, pentru care acesta va trebui să suporte consecințele legale. PSD nu a utilizat și nu va recurge niciodată la asemenea practici, care sunt, de altfel, specifice experienței domnului Ponta”, mai precizează formațiunea.

Declarațiile social-democraților vin ca reacție la acuzațiile lansate de Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, care a afirmat că pozele false i-ar fi fost furnizate Elenei Lasconi de către firma Kensington, prin intermediul lui Bogdan Popescu și Crin Antonescu.

Reacția candidatului independent a venit după ce Elena Lasconi a publicat, joi, 1 mai, fotografii în care Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea ies din aceeași clădire, în imagini separate.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.