Soțul femeii a sunat la ambulanță, pe 30 mai, spunând că soția sa a murit acasă. „Nu se mișca, nu respira”, a relatat seniorul.

Operatorii de la ambulanță au trimis un medic legist la fața locului. „Centrul nostru de operațiuni a primit un apel în primele ore ale dimineții, am acționat în conformitate cu recomandările în vigoare ale societății profesionale și cu metodologia pentru situațiile legate de decesul pacientului. Întregul incident a fost transmis medicului legist”, a explicat purtătorul de cuvânt al serviciului de ambulanță, Martin Štěpán.

Medicul legist a declarat femeia decedată la fața locului.

„Apoi au venit cei de la serviciile funerare. Angajații au mutat-o în sicriu și, când erau chiar aici, în apartament pe hol lângă ușă, au descoperit că trăiește. Medicul legist plecase deja”, a povestit soțul.

După un al doilea apel la ambulanță, o echipă medicală a sosit la fața locului. Femeia a fost transportată la spita Spitalul Universitar Lochotín, unde medicii luptă pentru viața ei.

„Acum e internată acolo. E grav. Sunt foarte necăjit de toată situația”, a adăugat bărbatul.

Compania de care aparține medicul legist, și-a cerut scuze: „Regretăm profund cele întâmplate. Sunt în curs investigații și s-au luat măsuri la nivel de personal. Este planificată o revizuire a sistemelor de control pentru cooperarea între entitățile implicate», se arată într-o declarație postată pe rețelele sociale.

Fostul diplomat, actor și jurnalist Andrei Magheru a fost declarat colaborator al Securității comuniste. Cum își turna „Radu Manoliu” colegii
Recomandări
Fostul diplomat, actor și jurnalist Andrei Magheru a fost declarat colaborator al Securității comuniste. Cum își turna „Radu Manoliu” colegii

„Am inițiat procedurile penale împotriva unei persoane fizice, pentru suspiciunea de comitere a infracțiunii de lipsire de ajutor. Continuăm investigațiile în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției locale, Michaela Raindlová.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.