Cum s-a petrecut incidentul

Ambulanța transporta un pacient de la Gura Humorului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Aceasta a virat la stânga pentru a intra în curtea Spitalului Județean Suceava. O motocicletă a lovit cu putere autospeciala în acel moment.  

„Şoferul de pe autosanitară a declarat că avea viteză foarte mare motociclistul. Autosanitara a fost scoasă din funcţiune. Noi vom face o anchetă internă, ca Serviciu de Ambulanță”, a declarat Adriana Morari, purtător de cuvânt SAJ Suceava. 

Motociclistul este un agent de poliție

Motociclistul este un agent de poliție la IPJ Suceava, în vârstă de 32 de ani, aflat în timpul liber. Acesta a fost singura victimă. A primit îngrijiri chiar la locul accidentului, fiind serios rănit. Ulterior, a fost dus la spital de a doua ambulanță care a sosit la fața locului.  

„A suferit un traumatism cranio-cerebral, prezenta un hematom, cu o suspendare temporară a stării de conştienţă şi o fractură de antebraţ. Chiar dacă pacientul pe care îl transporta era tot unul cu traumatism de membru inferior, era foarte bine ancorat în autosanitară şi stabil pacientul. Nimeni nu a păţit nimic din autosanitară”, a declarat Adriana Morari. 

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani
Recomandări
Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

„Este conștient, cooperant, în continuare în investigaţii imagistice şi paraclinice”, a transmis şi Monica Terteliu Băițan, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Suceava. 

Polițistul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testelor de alcoolemie. În schimb, șoferul ambulanței a ieșit negativ. 

Tot în Suceava, un copil în vârstă de 11 ani care se deplasa pe o bicicletă a fost lovit pe trecerea de pietoni de doi motocicliști care circulau unul după altul, în comuna Baia. Copilul traversa neregulamentar, pe bicicletă, iar accidentul a fost filmat.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.