Liderul rus vrea negocieri directe

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a propus, în cursul unei vizite la Kiev, ca Turcia să găzduiască „o întâlnire între domnul Trump, domnul Putin şi domnul Zelenski, sub conducerea” preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Volodimir Zelenski i-a propus deja omologului său rus să se întâlnească în mai, iar apoi să se organizeze un format tripartit cu preşedintele american, însă Kremlinul nu i-a dat curs.

În schimb, Moscova a propus Kievului să se întâlnească la noi negocieri directe, luni, la Istanbul, după o primă rundă fără rezultate definitorii la 16 mai, care a avut loc tot în Turcia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de AFP despre posibilitatea unui summit Putin-Zelenski-Trump-Erdogan, a răspuns că Vladimir Putin este „favorabil, asupra principiului, contactelor la cel mai înalt nivel”.

Însă trebuie să existe mai întâi „rezultate” în negocieri între Kiev şi Moscova, a precizat acesta.

Dmitri Peskov a anunţat că Kremlinul urmează să trimită la Istanbul o delegaţie care să fie „pregătită” de noi negocieri luni, cu Ucraina, care nu şi-a confirmat încă în mod oficial participarea.

Memorandumul este în lucru

Ce este taxarea inversă la TVA. Cum funcționează și ce avantaje are? Avocat: „Este ca și cum ai scoate hoții de pe conducta de bani”
Recomandări
Ce este taxarea inversă la TVA. Cum funcționează și ce avantaje are? Avocat: „Este ca și cum ai scoate hoții de pe conducta de bani”

La rândul său, Kievul vrea ca Kremlinul să-i trimită mai întâi un „memorandum”, pe care acesta din urmă a anunţat că-l pregăteşte, în care să prezinte condiţiile unei păci, condiţii care, potrivit Ucrainei, riscă să fie „nerealiste”.

Dmitri Peskov, întrebat despre acest subiect, a refuzat din nou, vineri, să transmită în avans acest document şi anunţă că textul urmează să fie discutat „în a doua rundă de negocieri”.

Şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sîbiga a declarat, alături de omnologul său turc Hakan Fidan, că transmiterea acestui document este importantă pentru ca viitoarea rundă de negocieri să fie „substanţială”.

Ucraina este „interesată” de o continuare a acestor întâlniri cu Rusia, a declarat el.

Fidan a dat asigurări, anterior, că „cele două părţi vor o încetare a focului”, potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu.

El a fost primit la Moscova de către Vladimir Putin săptămâna aceasta şi urma să fie primit vineri de către preşedintele ucrainean Voldimir Zelenski.

Turcia, un stat membru al NATO, a reuşit, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, în februarie 2022, să menţină bune relaţii cu ambele ţări, să furnizeze drone Kievului, fără să impună Moscovei sancţiuni.

Filmul integral al prăbușirii avionului Air India. Ce a transmis pilotul. Cauzele catastrofei, analizate de experți de top
Recomandări
Filmul integral al prăbușirii avionului Air India. Ce a transmis pilotul. Cauzele catastrofei, analizate de experți de top

„Cauzele profunde” ale războiului, tema principală

Preşedintele american Donald Trump cere un armistiţiu necondiţionat, o măsură pe care Ucraina şi europenii o susţin.

Însă Rusia, care şi-a invadat vecinul în 2022, a refuzat anterior această posibilitate, apreciind că ea ar permite armatei ucrainene să-şi refacă forţele pe front.

Vladimir Putin afirmă că o încetare a focului este posibilă după negocieri care să se concentreze asupra „cauzelor profunde” ale războiului, o trimitere la o serie de cereri maximaliste ale Kremlinului.

Rusia cere ca Ucraina să renunţe pentru totdeauna la o aderare la NATO şi să-i cedeze cele cinci regiuni a căror anexare o revendică.

Aceste condiţii sunt respinse drept inacceptabile de către Kiev, care dă asigurări că Kremlinul nu vrea nici pace şi nici armistiţiu.

Armata rusă, care se află în avantaj pe teren, a revendicat vineri cucerirea a două sate în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.