Până la sosirea pompierilor, toate cele 14 persoane aflate în pensiune s-au autoevacuat. Nu s-au înregistrat victime.

„Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că arde violent acoperişul bucătăriei şi un număr de 14 persoane din pensiune s-au autoevacuat (11 turişti şi 3 angajaţi, toţi adulţi). Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În interiorul bucătăriei erau 5 butelii, care au fost evacuate de pompierii militari”, a transmis ISU Vâlcea.

Incendiul a fost localizat și lichidat la scurt timp după sosirea pompierilor.

Au ars acoperișul bucătăriei, interiorul și bunurile existente (inclusiv electrocasnice), în proportie de 90% pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați.

La locul incidentului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

A fost deschisă o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incendiului.

FOTO: ISU Vâlcea


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.