Frații Tate și autorii de Bac. Sunt scriitorii noștri prea misogini?

Ne-am tot întrebat, dar nu destul, dacă scriitorii noștri din canonul literar (lista scurtă, aia pe care o citești pentru bac) nu sunt cumva prea misogini. Poeta Elena Vlădăreanu atingea recent subiectul: se întreba ce, cine mai rămâne în picioare la o lectură exigentă? 

A și fost demarat un proiect foarte bun de interpretare a clasicilor din această perspectivă: vezi proiectul Literatură și Feminism. E o discuție de făcut, dacă atâta violență împotriva femeilor în literatură are vreun efect asupra copiilor. Are când n-o discuți ca atare, când ți-e frică de clasici și-i predai ca pe niște monoliți sfinți.

E Camil Petrescu misogin? E. O spun și critici clasici precum G. Călinescu. Misoginie înseamnă că personajele masculine care gândesc misogin nu sunt în niciun fel ținute în frâu de autor. Numai că judecata e cam sumară și n-ajută. Nu câștigăm dacă nu mai citim Camil. 

În primul rând, avem de-a face cu o influență modernistă care asta propunea, să vomiți gândurile din capul unui ins, fără discriminare, fără complexe, aceasta însemnând adevărata onestitate față de cititor. Dacă citești Proust cu geloșii lui precum Swann vei avea un șoc asemănător, la fel cu mulți alți moderniști.

Recomandări

Sorina Pintea pregătea terenul pentru a încasa „comisioane mai mari” de la contractori. Instanța: „Starea de sănătate nu poate anula gravitatea faptei”

În al doilea rând, așa cum te sperii de misoginia personajului Gheorghidiu din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, te poți speria și de o societate sexistă în ansamblu, în care femeile nu aveau multe alte drepturi. 

Multe dintre acele drepturi vor veni după inspirație sovietică după război (da, știu, diverși anticomuniști de profesie se vor sufoca, dar așa arată adevărul). Și dreptul femeii de a dispune de propriul corp n-a durat prea mult. Deja pe final de 60, feministele comuniste sunt ignorate și tovarășii iau decizia să oblige femeile să procreeze. Ce argumente credeți că aveau? Tot morale, era prea multă preacurvie!, urlau tovarășii loviți de conservatorism.

Ce facem, nu-i mai citim? Camil Petrescu este totuși și autorul unuia dintre personajele feminine memorabile în sens bun, independentă, ultrainteligentă, liberă, Doamna T. O femeie emancipată, după toate regulile progresismului liberal. 

E adevărat că a introdus în „Patul lui Procust” acest personaj, la sfatul Cellei Serghi, o mare scriitoare care nu e în lista de lecturi obligatorii (un excelent studiu despre asta, aici, semnat de Andra Maria-Velișcu). 

Apoi, Gheorghidiu e misogin, e șocantă toată filozofia cu femeia ca posesiune până la moarte, cu dragostea absolută etc., dar Gheorghidiu e vocea care relatează apoi despre front și mizeriile războiului într-un fel cum nu mai găsim în cultura noastră. E o sinceritate șocantă și în rău, și în luciditate. Literatura nu ne mângâie pe cap, așa trebuie să fie.

Recomandări

Elevul unui liceu tehnologic, după a doua probă a Bacalaureatului: „Istoria este strămoșii noștri” I Reportaj

Deci important e cum îi predai pe acești autori, nu ce credințe afișau personajele lor sau chiar ei acum 100 de ani. Abordarea din unghi feminist ar trebui să fie de neocolit la școală. Ar mai trebui să renunțăm apoi la „problematica intelectualului”, veșnica ascundere după luciditatea infernală a personajului și să vedem acest monolog drept ce e, o formă de autoanihilare și, totodată, o formă de dominație și violență antifeminină. 

Dacă tot psihologizăm, atunci să observăm că, da, literatura bună e plină de personaje cu care nu trebuie să te identifici, că nu suntem la filme cu Batman. Deci Camil e cu atât mai misogin cu cât îl predăm incomplet, didactic steril, fără problematizarea chestiunii absenței vocii feminine.

Rebreanu o fi el neutru, dar naratorul lui oricât de neutru e în același timp denunțător al violenței masculine țărănești, ba chiar și al violenței discrete a familiei de funcționari care își determină fata să se mărite din interes. O lectură feministă a lui Rebreanu trebuie să țină cont și de asta, dar și de pornirile comercial-naturaliste în descrierea violului din „Răscoala”. 

Hortensia Papadat-Bengescu are reflexe misogine, cum altfel într-o lume a bărbaților literați?, dar are și personaje feminine memorabile. Numai că pe Hortensia nu o mai vrea nimeni în lista de lectură, că e „grea”. Marin Preda e misogin în „Cel mai iubit dintre pământeni”, dar e maxim progresist în „Moromeții”, ambele volume, unde inventează practic primele personaje feminine din țărănime care au voce, care iau decizii – vezi minunata Polina și povestea ei.

Recomandări

Subiecte BAC matematică 2025. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

Frații Tate nu-s inventați

Faptul că îi simțim misogini pe scriitorii noștri clasici arată o schimbare a sensibilității cititorilor. Ceea ce e bine. Nu, nu săriți aiurea cu eticheta de woke-ism, chiar e o sensibilitate antrenată, prețioasă. Problema e alta. Frații Tate, sexiști violenți, nu sunt personaje, sunt persoane în carne și oase care promovează o filozofie de proxeneți sadici. Iar asta atrage teribil, și nu e vorba de medii educate sau nu. 

E vorba de o întreagă victimizare masculină care aduce public, clickuri, cititori, dar e vorba și de o absolutizare a individualismului economic. Femeia e văzută ca o „producătoare”, nu doar de copii, cum o văd ultraconservatorii, ci producătoare de bani, avantaje.

Până la frații Tate, avem cohorte de actori, influenceri, scriitori români care sunt distruși că nu se mai pot adresa cu „duduie” sau că nu mai pot face glumițe libidinoase în fața femeilor. De fapt, pot, dar se simt oropsiți, criticați. O prostie, au învățat să se abțină în public de la glume, dar îi dau cu văicăreala anti-woke.

În profunzime, avem în primul rând femei deposedate material și, implicit, deposedate de drepturi. Poliția nu sare la anchete decât dacă e victima din lumea bună și dacă ajunge în media. Unii judecători nu consideră viol dacă victima e vreo fetiță rămasă la sat singură pe lume. Avortul e bun doar la privat pe bani mulți, la stat te bate Doamne-Doamne dacă faci avort, că e gratis. Contracepția e și ea doar pentru categorii cât de cât educate și săltate material.

Violența fizică sau verbală, crimele împotriva femeilor sunt de fiecare dată șocante prin indiferența din jur. Dar e o indiferență îndelung exersată și de forțele de ordine, justiție, elite. Și, da, poate și de literatură. Violența împotriva femeilor nu trebuie curățată din bibliografii așa cum nu poți să o ștergi din realitate, ea există, artiștii trebuie s-o arate. Trebuie însă predată și discutată cum trebuie, fără a eroiza intelectualii din „Ultima noapte…”, ci prin a le problematiza tocmai sistemul de dominație și abuz prin vorbă, analiză, prin ștergerea identității feminine.

Lumea arată acum împărțită superficial într-un no man’s land cu unghere pe net, prin rețele, în care frații Tate domină absolut și o lume la vedere în care pare că se mai și domolește sexismul. Din păcate, sub covorul de bune intenții, pericolele pentru femei rămân nenumărate; zone întregi de sărăcie se tribalizează; și în mediile educate e la modă tradiționalismul și antifeminismul. 

Inegalitatea socială și „piața liberă pentru orice” reproduc violențe vechi. Iar cu un Camil și despre un Camil poți discuta, despre frații Tate, despre misoginia adâncă din profiturile unor Google, TikTok etc., cu astea nu se poate discuta. Împotriva ăstora trebuie acționat, dar cum?

Predau la un liceu unde văd viitoare personalități feminine extraordinare. O lume care le-ar răpi din șanse din motive tradiționaliste sau Tate-iste e o lume care trebuie să moară. O lume în care citim și mai interesant și complex Camil Petrescu, asta trebuie consolidată.