O ambulanță l-a preluat pe primar din arest pentru a-l transporta la Spitalul din Câmpina. Apoi, el a fost trimis la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Surse medicale au declarat că Vlad Oprea ar suferi de o criză cardiacă și necesită îngrijiri de specialitate la secția de cardiologie. Medicii suspectează un infarct.

Primarul orașului Sinaia a fost transferat la Spitalul Județean Ploiești, la secția de cardiologie.

Vlad Oprea a fost arestat miercuri, 21 mai, după ce a încălcat condițiile controlului judiciar.

Curtea de Apel București a confirmat decizia Tribunalului București de a emite mandatul de arestare preventivă, la solicitarea DNA.

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sinaia pun în executare un mandat de arestare preventivă, emis de Tribunalul București, la data de 21 mai 2025, pe numele unui bărbat de 56 de ani, din orașul Sinaia. Persoana în cauză urmează să fie încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, unde va executa măsura arestării preventive, pentru o durată de 30 de zile”, a precizat IPJ Prahova.

Vlad Oprea este acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv luare de mită, operațiuni financiare incompatibile cu funcția, abuz în serviciu, fals în declarații de avere și spălare de bani.

Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar
Recomandări
Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar

Inițial, edilul fusese plasat sub control judiciar pe cauțiune, cu interdicția de a-și exercita mandatul.

Procurorii DNA au argumentat că Oprea a continuat să influențeze deciziile administrației locale, oferind instrucțiuni viceprimarului care preluase conducerea Primăriei. 

Această acțiune a dus la înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv.

Vlad Oprea a negat anterior acuzațiile privind încălcarea restricțiilor, catalogându-le drept „complet nereale și simple speculații”.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.