Atacul lui Trump asupra dolarului global. Oricât de nesatisfăcătoare ar fi hegemonia, alternativele par și mai proaste

Opinie de Martin Wolf

Dependența de o monedă străină depinde de încrederea în soliditatea și lichiditatea acesteia. Încrederea în dolar se erodează încet de ceva vreme. Acum, sub Trump, SUA au devenit imprevizibile, indiferente și chiar ostile: de ce ar avea cineva încredere într-o țară care a declanșat un război comercial împotriva aliaților săi? Cu toate acestea, deși țările din afara zonei euro ar dori să se diversifice și să renunțe la dolar, ele nu au o alternativă convingătoare. 

Deci ce ar putea înlocui hegemonia dolarului, dacă este cazul? Dolarul este moneda principală a lumii de un secol. Totuși, dolarul însuși a înlocuit lira sterlină după primul război mondial, pe măsură ce puterea și bogăția Regatului Unit au scăzut. Obiectiv vorbind, SUA nu se află în declin, așa cum era Regatul Unit la acea vreme: potrivit FMI, ponderea sa în PIB-ul nominal global era de 26 % în 2024, față de 25 % în 1980. Având în vedere ascensiunea economiei Chinei în acea perioadă, acest lucru este remarcabil. SUA rămân, de asemenea, în avangarda dezvoltării tehnologice mondiale și cea mai importantă putere militară. Piețele sale financiare sunt în continuare cele mai profunde și mai lichide. Mai mult, în al patrulea trimestru al anului trecut, 58% din rezervele mondiale erau în dolari, în scădere față de 71% în primul trimestru al anului 1999, dar cu mult peste cele 20% ale euro. Potrivit MacroMicro, 81% din finanțarea comerțului, 48% din obligațiunile internaționale și 47% din creanțele bancare transfrontaliere sunt încă în dolari.

Recomandări

Care sunt „găurile negre” ale statului. Companiile din transporturi și energie produc cele mai mari pierderi și datorii

Deci ce ar putea merge prost? În lucrarea sa despre sistemul internațional, Charles Kindleberger a susținut că stabilitatea unei economii mondiale deschise depinde de existența unei puteri hegemone dispuse și capabile să furnizeze bunuri publice esențiale: piețe deschise pentru comerț, o monedă stabilă și un creditor de ultimă instanță în caz de criză. Marea Britanie a furnizat toate aceste trei elemente până în 1914. Statele Unite urmau să facă acest lucru după 1945. Însă, în perioada intermedială, Marea Britanie nu a putut, iar Statele Unite nu au vrut să furnizeze aceste bunuri. Rezultatul a fost dezastruos.

Era hegemoniei dolarului a cunoscut multe șocuri. Redresarea postbelică a Europei și a Japoniei a subminat sistemul de rate de schimb fixe convenit la Bretton Woods în 1944. În 1971, Richard Nixon, președintele cel mai asemănător cu Trump, a devalorizat dolarul. Acest lucru a dus, la rândul său, la o inflație ridicată, care s-a încheiat abia în anii 1980. De asemenea, a dus la flotarea cursurilor de schimb și la crearea mecanismului european al cursului de schimb, apoi a monedei euro. În timp ce economiștii aveau tendința să creadă că rezervele valutare vor înceta să mai fie importante într-o lume a cursurilor flotante, o serie de crize financiare și valutare, în special criza asiatică de la sfârșitul anilor 1990, au demonstrat contrariul. Împrumuturile acordate de Rezerva Federală s-au dovedit, de asemenea, a fi în continuare importante, în special în criza financiară din 2008-2009.

Recomandări

Putin își laudă rachetele hipersonice „de neoprit”, dar SUA le-au doborât. Cât de eficiente sunt aceste arme?

Pe scurt, condițiile Kindleberger sunt încă relevante. De asemenea, este relevantă și ideea mai largă că externalitățile de rețea susțin apariția și sustenabilitatea monedelor globale dominante, deoarece toți utilizatorii beneficiază de utilizarea aceleiași monede ca și ceilalți și vor continua să o facă, dacă pot. Dar ce se întâmplă dacă hegemonia folosește toate mijloacele economice la dispoziție, inclusiv sancțiunile financiare, pentru a-și impune voința? Ce se întâmplă dacă hegemonia amenință cu invadarea țărilor prietene și încurajează invadarea țărilor prietene de către despoti? Ce se întâmplă dacă hegemonia subminează propria stabilitate fiscală și monetară și fundamentele instituționale ale succesului său economic? Ce se întâmplă dacă liderul său este un tiran fără scrupule?

Atunci atât țările, cât și indivizii vor lua în considerare alternative. Dificultatea este că, oricât de nesatisfăcătoare ar fi puterea hegemonică, alternativele par mai proaste. Renminbi ar putea fi cea mai bună monedă pentru comerțul cu China. Dar China are controale asupra capitalului și piețe de capital interne nelichide. Mai mult, acestea reflectă prioritatea strategică a Partidului Comunist Chinez, care este controlul, atât economic, cât și politic. China pare destul de probabil să recurgă și la coerciune economică. Prin urmare, China nu poate oferi activele lichide și sigure pe care SUA le-a furnizat de-a lungul istoriei.

Recomandări

LIVETEXT Războiul dintre Israel și Iran a intrat în a patra zi. Televiziunea de stat iraniană a fost lovită. 18 persoane ucise

Euro nu suferă de aceste dezavantaje ale yuanului/ renminbiului. Așadar, ar putea înlocui dolarul, cel puțin parțial, așa cum susține Hélène Rey de la London Business School? Da, ar putea. Dar și euro are defecte. Zona euro este fragmentată, deoarece nu este o uniune politică, ci mai degrabă un club de state suverane. Această fragmentare politică se manifestă și în fragmentarea financiară și economică, care limitează inovarea și creșterea. Mai presus de toate, UE nu este o putere hegemonică. Atractivitatea sa poate depăși cea a SUA în momentul actual, dar nu se poate compara cu cea a SUA în perioada sa de glorie.

Rămânem astfel cu o competiție între trei alternative, cu câteva alte opțiuni – o monedă globală sau o lume bazată pe criptomonede – cu siguranță de neconceput. Prima opțiune ar fi transformarea Chinei sau a zonei euro și, astfel, emergența uneia dintre ele ca emitent al unei monede hegemone. A doua ar fi o lume cu două sau trei monede concurente, fiecare dominantă în regiuni diferite. Dar efectele de rețea ar crea echilibre instabile într-o astfel de lume, deoarece oamenii s-ar grăbi să treacă de la o monedă la alta. Aceasta ar semăna mai mult cu anii 1920 și 1930 decât cu orice alt moment de după aceea. A treia ar fi continuarea dominației dolarului. Ce fel de hegemonie a dolarului ar putea fi aceasta? În mod ideal, ar reapărea o SUA demnă de încredere. Dar acest lucru este din ce în ce mai puțin probabil, având în vedere daunele provocate în prezent atât în țară, cât și în străinătate. În regatul orbilor, cel cu un singur ochi este rege. În mod similar, chiar și o monedă defectuoasă ar putea continua să domine lumea monetară, având în vedere lipsa unor substitute de înaltă calitate. Trump ar dori o astfel de lume. Majoritatea dintre noi nu ar dori-o.