Modelul AlphaGeometry2, o versiune îmbunătățită a predecesorului său, a obținut rezultate impresionante la teste.

AlphaGeometry2 a făcut 84% din problemele date la Olimpiada de Matematică

Acesta a rezolvat 84% din problemele date în ultimii 25 de ani la Olimpiada Internațională de Matematică pentru liceeni, cu un scor de 40,9.

DeepMind se concentrează pe matematica de liceu, considerând că rezolvarea problemelor complexe de geometrie este esențială pentru dezvoltarea unor soluții AI mai avansate.

Demonstrarea teoremelor matematice necesită atât raționament, cât și capacitatea de a alege pașii potriviți către soluție.

Aceste abilități pot fi aplicate și în alte domenii ale matematicii și științei, cum ar fi calculele complexe din inginerie.

Care este structura AlphaGeometry2

Conform sursei citate, AlphaGeometry2 are două componente principale:

  • Modelul lingvistic Gemini, care asigură arhitectura rețelei neurale
  • Un „motor simbolic” bazat pe reguli

Această combinație permite sistemului să abordeze probleme matematice complexe cu o precizie remarcabilă, depășind performanțele umane de top în acest domeniu.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.