Ce învață oamenii din istorie

Sentimentul insuportabil că lumea deja s-a sfârșit de când războaiele au reînceput, mai violent, mai barbar, mai atroce.

Că tot progresul adus de revoluția tehnologică nu face decât să ne întoarcă mai adânc în trib, să ne însingureze și să ne smintească.

S-a normalizat discursul despre frumusețea războiului (!) și a operațiunilor militare. S-a normalizat discursul despre violența împotriva femeilor (acei frați proxeneți din Marea Britanie au jucat un rol decisiv). S-a normalizat discursul despre o lume descompusă din nou, izolată în ură și frică. Deși avem nevoie să fim împreună pentru a rămâne oameni.

Fără sfârșit e suferința în Gaza, fără sfârșit a fost suferința în Israel în acel 7 octombrie 2023, nesfârșită e suferința în Ucraina, nesfârșită e suferința atâtor state africane sfâșiate de războaie civile.

Suntem invadați de crime și de orori și ne-am pierdut capacitatea de a răspunde firesc, uman, cu empatie, cu solidaritate, cu claritate, cu fermitate și cu busola morală intactă.

Despre pace vorbesc astăzi mai mult agresorii, în Statele Unite ale Americii președinte a ajuns un individ sever provocat cognitiv, agitpropul postbolșevic seamănă peste tot semințele răului.

Recomandări

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

Oamenii sunt tot mai singuri și mai frustrați, mai nefericiți și mai confuzi și mare dreptate avea, la urma urmelor, acel clasic: o grădină și o bibliotecă sunt tot ce poți spera mai mult în viața asta.

În rest, lumea cu războaiele ei, cu crimele ei odioase, cu nefericirea ei, cu urletele ei, cu disperarea ei. Și soarele care continua să răsară și să ardă, să ardă, să ardă. În Sicilia e vară de multă vreme, poate dintotdeauna.

Ce învață oamenii din istorie? Mă uit la lume și mă simt cuprins de deznădejde, un cuvânt slav: întotdeauna prea puțin, de prea multe ori nimic.