Se presupune că secretele francmasonilor se ascund în spatele tuturor lucrurilor, de la trasarea planurilor capitalei Statelor Unite ale Americii, continuând cu dezvoltarea bombei atomice și până la cele mai oribile crime care au șocat lumea întreagă.

În zilele noastre, francmasonii sunt recunoscuți pentru donațiile de zeci de milioane de dolari pe care le fac către diverse organizații caritabile. Dar cine sunt ei și ce reprezintă organizația din care aceștia fac parte?

Masonerie- un barbat poarta uniforma de mason
Uniforma unui mason

Ce este masoneria și când a apărut?

Organizația masonică este considerată cea mai mare societate secretă din lume, unii catalogând-o ca fiind drept una ocultă.

Masoneria reprezintă un ordin inițiatic, iar membrii săi sunt înfrățiți prin idealuri morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun. Aceștia depun un jurământ pe una dintre cărțile sfinte ale marilor religii precum Biblia, Coranul, Dao de Jing sau alte scrieri considerate sacre și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă” spusă „Mare Arhitect al Universului”.

Mărturii dureroase despre amenințările primite de Teodora Marcu înainte să fie ucisă. Femeia trăia de ani buni în teroare
Recomandări
Mărturii dureroase despre amenințările primite de Teodora Marcu înainte să fie ucisă. Femeia trăia de ani buni în teroare
Masonerie- simbolul masoneriei format din echer, compasul si un ochi
Masoneria e considerată cea mai mare societate secretă din lume

Din rândurile acestei enigmatice organizații fac parte politicieni proeminenți, părinți fondatori ai națiunii americane și magnați din lumea afacerilor.

Francmasonii își au originile europene în Evul Mediu și se „recomandă” ca fiind o breaslă de constructori calificați. Spre exemplu, poemul denumit „Regius” conține cea mai veche referință despre masonerie, acesta fiind publicat în anul 1390.

Francmasoneria este ancorată în Iluminism și susține valorile de bază ale epocii, și anume toleranță religioasă, sete de cunoaștere și sociabilitate. În prezent, este o organizație socială și filantropică al cărei rol este acela de a-i determina pe membrii săi să ducă vieți mai virtuoase și orientate social.

10 lucruri mai puțin știute despre masonerie

  1. Nu există un singur lider al Francmasoneriei. Această societate este organizată în loji masonice, iar Marea Lojă Masonică este singura care poate vorbi în numele întregii organizații.
  2. Să nu-și protejeze frații este cel mai mare păcat pe care îl poate comite un mason. El are dreptul să se declare nevinovat într-o anumită speță, chiar dacă există suspiciuni asupra sa.
  3. Printre cei mai celebri masoni de-a lungul istoriei s-au numărat primul președinte american George Washington, Benjamin Franklin, Franklin R. Roosevelt, Winston Churchill, John Edgar Hoover (fondatorul FBI), Wolfgang Amadeus Mozart, Henry Ford, actorul John Wayne și astronautul Buzz Aldrin. Un alt mason celebru a fost sculptorul Statuii Libertății, Frederic Auguste Bartholdi, care aparținea Lojei Alsacia-Lorena.
  4. Masonii se salută între ei cu o varietate de strângeri de mână în funcție de gradul deținut în organizație, și anume: Ucenic, Calfă și Maestru.
  5. Masoneria nu este o religie, însă toți membrii sunt de mai multe credințe și cred în Ființa Supremă – „Marele Arhitect al Universului”. În 1738, Biserica Catolică a condamnat pentru prima dată masoneria, templele masonice și ritualurile secrete săvârșite în ele. În secolul XIX, Vaticanul a numit masoneria „Sinagoga Satanei”.
  6. Masonii au comunicat de-a lungul vremii prin simboluri desprinse din uneltele de constructori. Deși nu a fost desenat de masoni, „Ochiul Atotvăzător” sau „Ochiul Providenței” a fost folosit de organizație pentru a reprezenta omnisciența lui Dumnezeu. Cel mai cunoscut simbol francmason, „Pătratul și busolele”, înfățișează pătratul unui constructor unit de o busolă. „G” din centrul său rămâne supus disputei.
  7. Partidul Antimasonic a fost fondat în SUA în 1828 ca reacție la temerile că organizația devenea în secret prea puternică. Unii membri susțineau teorii ale conspirației despre masoni, iar alții pretindeau că o oribilă crimă a vremii era opera masonilor pentru ca victima să nu dezvăluie secretele organizației.
  8. Cel mai înalt edificiu masonic a fost ridicat la Chicago în anul 1892. Clădirea zgârie-nori măsoară 91 de metri înălțime și are 19 etaje.
  9. Nu doar romii și evreii au fost victimele naziștilor. Masonii au fost persecutați de Hitler, deoarece liderul nazist considera că aceștia sunt toți evrei.
  10. În lume există aproximativ cinci milioane de masoni, dintre care două milioane numai în SUA. În România există câteva mii de masoni. Cea mai mare lojă din ţara noastră este Marea Lojă Naţională din România. Printre cei mai cunoscuţi români care au făcut parte din această organizaţie se numără Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Carol al II-lea, Alexandru Ioan Cuza, Spiru Haret, Titu Maiorescu şi Mihail Sadoveanu.
Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone
Recomandări
Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone

Cei mai influenţi masoni ai tuturor timpurilor

Winston Churchill, de două ori prim-ministru al Marii Britanii, a fost membru al lojii Studholme Alliance Lodge No. 1591, din 1901 până în 1912, când a demisionat, potrivit www.economica.net.

În schimb, preşedintele SUA, Harry Truman a fost Mare Maestru a Marii Loje din Missouri din 1940 până în 1941. „Francmasoneria este un sistem moral care face mai uşoară viaţa cu ceilalţi, fie că aceştia o înţeleg sau nu”, scria Truman.

Inventatorul penicilinei şi laureat al Premiului Nobel pentru pace în 1945, Alexander Fleming, a fost maestru al Sancta Maria Lodge din Londra.

Apartenenţa la masonerie a lui J. Edgar Hoover, fondatorul FBI, nu miră. A fost maestru al Federal Lodge din Washington DC şi a ajuns la gradul maxim în 1955. A obţinut şi Marea Criuce de Onoare (Grand Cross of Honor), cea mai înaltă disticţie după Ritul Scoţian.

Cosmonauţii John Glenn şi Buzz Aldrin sunt de asemenea masoni, cel dintâi ajuns la poziţia 33.

Benjamin Franklin a ajuns mare maestru al unei loje înfiinţate de el însuşi la numai câţiva ani de la iniţiere: Leather Apron Club. A publicat prima carte masonică din Colonii, „The Constitutions of the Free-Masons”, cu numai 20 de exemplare cunsocute şi verificate.

Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Lupu, zis Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu: ordin de protecție și condamnat
Recomandări
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Lupu, zis Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu: ordin de protecție și condamnat

George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite, a fost iniţiat cu mai bine de 20 de ani înainte de independenţă.

François-Marie Arouet, adică Voltaire, a influenţat cu ideile sale întreaga epucă a Iluminismului, ca şi Revoluţia Franceză. A fost iniţiat de Lodge of Nine Sisters în 1778.

Parcursul masonic al lui Wolfgang Amadeus Mozart a fost la fel de dramatic ca şi al lojei sale. Activitatea francmasoneriei în Austria a fost întreruptă o vreme în Austria.

Înainte de a deveni eliberatorul Americii de Sud, Simon Bolivar, a fiost iniţiat în Spania, la Cadiz.

Samuel Clemens, alias Mark Twain, face o trimitere la franmasoneri chiar în Tom Sawyers Conspiracy, cartea pentru care este cunoscut în toată lumea. Jonathan Swift, cel care a scris Călătoriile lui Gulliver, și John Steinbeck (autorul cărții „La răsărit de Eden”) au fost, de asemenea, masoni.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)

Daniel9090 14.01.2024, 09:33

Mulți lideri și figuri istorice notabile au fost mașoni, iar organizația a susținut idealuri precum libertatea și toleranța

Daniel9090 14.01.2024, 09:31

Primele loji masonice au apărut în Europa în secolul al XVII-lea

Daniel9090 14.01.2024, 09:30

Masoneria este o societate secretă și discretă

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.