Hotărârea a fost luată în unanimitate în prima ședință a Consiliului de Administrație, după reacția publică a conducerii ULBS față de declarațiile controversate ale actorului.

„Consiliul de Administrație al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a decis, prin HCA nr. 13/21.05.2025, să retragă proiectul Moștenirea III – Statuia vivantă: Sibience pentru eternitate de la finanțarea ULBS și de pe lista evenimentelor culturale susținute financiar în 2025 de Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu. De asemenea, a hotărât încetarea oricărei forme de colaborare cu domnul Mihai Mălaimare, în concordanță cu valorile și principiile asumate prin Carta Universitară și Codul de Etică și Deontologie Universitară”, se precizează în comunicatul universității.

Potrivit ULBS, decizia a fost determinată de afirmațiile publice ale lui Mihai Mălaimare, considerate profund contrare spiritului și valorilor universității, precum și de lipsa unei retractări sau a unor scuze publice din partea acestuia.

Este prima ședință a Consiliului de Administrație după reacția oficială a universității pe rețelele sociale din 10 mai, în care își exprima dezacordul față de poziția adoptată de actor.

„Regretăm alegerea unei asemenea poziționări de către o personalitate marcantă a scenei artistice, care, aflată la maturitate profesională, recurge la ieșiri radicale și asumă un discurs extremist, de care ne distanțăm ferm”, transmitea ULBS la acel moment.

Universitatea din Sibiu a mai precizat că, în prezent, Mihai Mălaimare nu are alte relații contractuale active cu instituția.

Un spectacol cu Mihai Mălaimare a fost anulat la Iași, după ce actorul, susținător al lui George Simion, a spus: „Veți ajunge în canal sau la canal”.

 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii